Avea 52 de ani când a intrat pentru prima dată în clinică.
A intrat timid, cu privirea în pământ și cu o frază spusă aproape în șoaptă. „Nu știu dacă mai aveți ce să-mi faceți… dar am zis să încerc. Nu mai pot trăi așa.”
Nu mai avusese contact sexual de aproape 5 ani.
Nu pentru că nu și-ar fi dorit.
Ci pentru că durerea era insuportabilă.
Usturimi zilnice.
Senzație constantă de arsură.
Fisuri dureroase chiar la intrarea în vagin.
Încercase, din când în când, o dată la câteva luni. De fiecare dată, aceeași experiență: durere, sângerare, teamă.
Până când, la un moment dat, a renunțat complet.
„Mă rupe jos… și mă doare prea tare. Așa că m-am oprit. Mi-a fost rușine să mai vorbesc despre asta.”
Fusese la șapte medici înainte.
Creme. Unguente. Recomandări rapide.
Fără rezultate.
A venit la mine fără mari speranțe. Doar cu oboseală. Multă oboseală.
„Nu este nicio rușine. Și nu trebuie să trăiți cu durerea asta.”
I-am spus din primele minute un lucru esențial:
nu este singura.
Și, mai ales, nu este vina ei.
I-am explicat că văd foarte des femei în această situație și că durerea zilnică, lipsa vieții intime și pierderea bucuriei nu sunt „normale” și nu trebuie acceptate ca un destin inevitabil.
Am invitat-o în cabinetul alăturat, într-un spațiu intim, calm.
I-am spus să se dezbrace în liniște și să mă anunțe când este pregătită.
Examenul clinic a confirmat ceea ce povestea:
atrofie vaginală severă.
Menopauză instalată precoce, la 45 de ani.
Un organism epuizat.
Era foarte slabă, stresată, trăia „pe fugă”.
Nu mânca aproape deloc proteine.
De multe ori, masa ei era un covrig.
Piele uscată.
Masă musculară în scădere.
Grăsime abdominală apărută paradoxal.
Oboseală cronică.
Lipsă de concentrare.
Lipsă de chef de viață.
Zero libido.
Am completat împreună un chestionar detaliat de simptome.
Tabloul era clar: deficit hormonal complex.
După o lună: „Nu mai am usturimile. Și parcă sunt din nou eu.”
La primul control, după 4 săptămâni, mi-a spus ceva simplu:
„Nu mai simt durerea aia tot timpul. Parcă respir din nou.”
Avea mai multă energie.
Se concentra mai bine la serviciu.
Nu mai era epuizată permanent.
După încă o perioadă scurtă, a început din nou viața intimă.
La început, cu emoție.
Cu puțin disconfort.
La două săptămâni distanță:
„E bine. Chiar bine. Și… am avut orgasm. Nu am mai avut de peste 20 de ani.”
După trei luni: o viață complet schimbată
La controlul de 3 luni, a intrat zâmbind.
Viața profesională mergea excelent.
Acasă, relația cu soțul era „ca în tinerețe”.
Avea energie. Chef de viață. Bucurie.
Cu lacrimi în ochi, mi-a spus:
„Credeam că asta e viața mea de acum înainte. Tristă, obosită, fără dorință. Nu mi-am imaginat că mai pot fi așa.”
Menopauza nu înseamnă sfârșitul feminității. Menopauza si sanatatea intima pot fi in echilibru!
Aceasta este povestea unei femei care a avut curajul să încerce. Să ceară ajutor. Să nu se mai mulțumească cu „așa e la vârsta asta”.
Menopauza nu trebuie să fie durere, tăcere și renunțare.
Există soluții. Există tratamente. Există viață după.
Articol realizat de Dr. Diana Mihai.
Mulțumesc pacientelor care au curajul să vorbească, să vină și să aleagă schimbarea.
Le felicit pentru forța lor și pentru decizia de a avea grijă de ele.