Ce v-a motivat să alegeți o carieră în medicină?

Medicina a fost mereu parte din viața mea. Atât mama, cât și tata sunt medici, așa că am crescut practic în spital, printre pacienți, colegi de-ai părinților mei și cazuri medicale interesante. Îmi amintesc cum mergeam cu mama pe secție sau cum tata îmi explica noțiuni de bază despre corpul uman. Am fost fascinată de mică de modul în care medicii pot schimba vieți, iar această fascinație s-a transformat treptat într-o pasiune.

Ați ales obstetrică-ginecologia. De ce această specializare?

Alegerea obstetricii și ginecologiei a fost naturală pentru mine. Este o specialitate care îmbină latura tehnică cu cea emoțională. Faptul că pot fi alături de femei în momentele lor cele mai vulnerabile, dar și în cele mai fericite, cum ar fi nașterea unui copil, este extrem de satisfăcător. Este o specialitate care implică multă responsabilitate, dar și o doză uriașă de umanitate. Îmi place, de asemenea, că această ramură îmi oferă șansa să combin chirurgia cu îngrijirea continuă a pacientelor.

Ați menționat că ați crescut în spital alături de părinții dumneavoastră. Cum v-a influențat copilăria acest lucru?

Fără îndoială, copilăria mea a fost diferită. În timp ce alți copii mergeau la locul de joacă, eu îmi petreceam timpul în spital, ascultând poveștile părinților mei despre cazurile lor sau urmărindu-i cum își îndeplinesc misiunea. Am văzut de mică ce înseamnă dedicarea, empatia și efortul continuu pentru a salva vieți. Cred că această expunere m-a făcut să înțeleg foarte devreme ce presupune meseria de medic și să respect profund această profesie.

Există vreun moment din copilărie care v-a rămas în memorie și care v-a inspirat să deveniți medic?

Da, unul în mod special. Aveam vreo 10 ani când l-am însoțit pe tata într-o vizită de urgență. Era chemat pentru o intervenție complexă, iar eu am rămas în sala de așteptare, alături de familia pacientului. Îmi amintesc cât de multă speranță aveau acei oameni în ochi și cum se agățau de fiecare cuvânt al tatălui meu. După operație, am văzut recunoștința din privirile lor și mi-am spus atunci: „Și eu vreau să fac asta. Vreau să ajut oamenii.”

Ce vă motivează zi de zi să continuați această profesie, care știm că poate fi extrem de solicitantă?

Cred că recunoștința pacientelor și bucuria de a aduce o nouă viață pe lume sunt motivele principale. Fiecare naștere, fiecare caz rezolvat îmi amintește de ce am ales această cale. Sigur, sunt momente dificile, dar satisfacțiile depășesc cu mult eforturile. În plus, mă gândesc mereu la părinții mei și la exemplul pe care mi l-au oferit – asta mă inspiră să fiu cea mai bună versiune a mea.